Antoaneta Radoi despre protosinghelul Nicodim Bujor

48 Despre Rugaciunea Tatal nostru

Ps 117 cu Ruga

Despre BĂTRÎNII noștri. Avraamul meu: Pr Nicodim Bujor.

                                       Protosinghelul  Nicodim Bujor, Avraamul meu

                               (Autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica )

                                           un…ILUSTRU NECUNOSCUT!

                                                                 

  Înțeleptul spune: Cine nu are bătrîni să-și cumpere! Ei, bine! De nu l-aș fi avut pe părintele Nicodim Bujor, ar fi fost necesarmente trebuință să mi-l cumpăr! Dar, Dumnezeu în mărinimia Sa, mi l-a dăruit pe gratis! Așa că nu-mi mai rămîne decît să spun: Slavă, Ție, Doamne! Si Binecuvîntat fii bunule, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor, omule al lui Dumnezeu!

 Protosinghelul Nicodim Bujor a fost și va rămîne una dintre prealuminatele stele ale Bisericii lui Hristos din Biserica Ortodoxă română! A fost un duhovnic iscusit, un preot și om de o rară noblete sufletească și este autorul Acatistului Sfîntului Calinic de la Cernica! A fost unul dintre preoții trăitori în Hristos și unul dintre duhovnicii iscusiți pe care Biserica Ortodoxă din România i-a avut (dar nu i-a prețuit!) și cel care, cu un an înaintea canonizării Sfîntului Calinic de la Cernica, atunci cînd se zvonea că va urma canonizarea, a întocmit într-o dudovnicească limbă unul dintre cele mai minunate Acatiste creionate vreodată. Și, cu toate că el a dat neamului rămânesc acest minunat Acatist (cinstindu-l, astfel, pe Sf Calinic și prin el pe Dumnezeu -Cel Care a pus Har peste Har în lucrările Sale, prin Sfinții Săi pe care ni i-a dăruit spre folos!), părintele Nicodim Bujor, el, autorul Acatistului, așadar, este un…”ilustru necunoscut!”

  L-am cunoscut pe părintele Nicodim Bujor în primăvara anului 2005, pe cînd sfinția sa avea 90 de ani! M-am bucurat cîțiva ani buni de binecuvîntarea de a-l fi cunoscut și-I mulțumesc Bunului Dumnezeu pentru că m-a bucurat pe mine -ingrata!- cu această Sfîntă Binecuvîntare!

 Părintele Nicodim Bujor s-a născut la Piatra Neamț și este al 8-ulea copil din cei 11 ai familiei. A studiat la Liceul Petru Rareș, liceu pe care la- absolvit cu notă maximă, după care a s-a înscris la Scoala de Geniu din Timișoara, pe care a abandonat-o în favoarea teologiei. A fost închinoviat la Mănăstirea Cernica în anul 1935 ”la recomandarea și cu binecuvîntarea Preafericitului Patriarh, de la acea vreme, Nicodim Munteanu”, la propunerea lui Gala Galaction, care l-a și însoțit la Mănăstire și căruia părintele Nicodim Bujor i-a păstrat, în întreaga sa viață, o cinstire deosebită. Nu era dată să ne ducem la Părintele și, printre altele sau înainte de toate, să nu ne vorbească despre marele Gala Galaction, cel care ”l-a descoperit” pe tînărul Nicolae (Pe Nicodim de mai tîrziu și de-a pururi!), iar, mai apoi, ”l-a recomandat” la…Dumnezeu, prezentîndu-l celor care administrau la acea vreme Mănăstirea Cernica.

 Părintele era mic de statură și subțiratic, drept pentru care, Secretarul Mănăstirii, cînd l-a văzut pe tînărul Nicolae (pe atunci), n-a putut să-și reprime mirarea, așa că l-a întrebat pe preotul și profesorul Gala Galaction (Grigorie Pișculescu era numele lui și era profesor la Facultatea de Teologie Ortodoxă și preot slujitor la Mănăstirea Radu-vodă din București.):

-          Ce va face el la Mănăstire? La care, marele Gala Galaction i-a răspuns concis:

-          Găina asta mică, să vedeți ce ouă multe are să facă!

Mulți dintre cei care au avut bucuria de a-l fi cunoscut știu ”ce multe ouă” a făcut acest blind, bun și înduhovnicit preot al lui Dumnezeu. Iar eu știu și mai bine cite ”ouă” a făcut ”găina asta mică!!”, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, cel pe care eu l-am numit, Avraamul meu!

La închinovierae părintelui Nicodim Bujor ca monah în Mănăstirea Cernica, la depunerae voturilor monahale, marele Gala Galaction a mai spus:

-          Bucură-te Mănăstire, că frumoasă floare-ți vine!

Ce frumos!... Știa părintele, profesorul Gala Galaction, ce știa!!...”Frumoasă floare” a Bisericii lui Hristos a fost, atît cît a trăit, și ”frumoase flori” a sădit în Biserica, în Grădina lui Dumnezeu și în multe inimi!

  Ceea ce mi se pare interesant și, poate, demn de reținut, în cazul Bătrînului Nicodim Bujor, este aceea că el a venit pe lume într-o zi de Sărbătoare (pentru ortodocși), pe 5 mai 1915, de Sfînta Irina și a plecat din lume tot într-o zi de Sărbătoare, pe 30 ianuarie 2011, de Sfinții Trei Ierarhi – trei arhierei și dascăli ai lumii creștine: Vasilie cel Mare, Ioan Gură de Aur și Grigorie Teologul! Și ceea ce mi se pare și mai interesant este aceea că părintele Nicodim Bujor, dăduse examen și intrase cu brio la Școala de Geniu-Timișoara, dar nu a urmat-o, ci, din pronie dumnezeiască, a urmat calea…monahismului și a ajuns un… ”monah de geniu”, ”un soldat de geniu” în Mănăstirea Cernica! El devenind un brav soldat al lui Hristos! Era îmbrăcat în Armele Luminii! Și a trăit ca un Înger în Trup, fiind de-o bunătate și blîndețe arar întîlnite și de o curățenie sufletească care…te sfințea! Era un preot, un monah ”bolnav de iubire!” El chiar avea o vorbă, și anume: ”Aș vrea să pot răspîndi o EPIDEMIE, ca să-i îmbolnăvesc pe toți de SFINȚENIE!” Așa o dragoste mare avea, încît își doarea să aibă puterea ca, prin atingerea sa de noi să ne sfințească! Ceea ce se și întîmpla! Numai că noi, ne desfințeam, grabnic, de cum plecam de la sfinția sa, umplîndu-ne iarăși cu păcate, lucru pentru care părintele suferea, însă nu ne certa niciodată ci, de fiecare dată, de cum ajungeam la sfinția sa, ne curăța cu rugăciune și cu dragostae lui nemăsurată  plîngea la Dumnezeu și la Maica Domnului pentru noi! N-o făcea fățiș, la vedere, ci…în taină! Am simțit asta de nenumărate ori! Și am văzut lucrarea lui Dumnezeu săvîrșită prin acest iscusit duhovnic! Și nu odată!... De cum intram pe ușă, ne lua pe fiecare în brațele lui primitoare și făcîndu-și mîinile căuș în jurul capului nostru, ne binecuvînta  cu binecunoscuta-i, UNICA, DUMNEZEIASCA sa binecuvîntare: ”Duhul Înțelepciunii, Duhul Răbdării și al Modestiei, Duhul Bărbăției și al Gîndului Curat și…Toată Darea cea Bună și tot Darul cel Desăvîrșit să se pogoare de Sus, de la Părintele Luminilor!, după care ne pecetluia cu Semnul Crucii și ne săruta pe frunte, sfințindu-ne! Prin această Sfîntă Sărutare deveneam ai lui!...

  Părintele Nicodim Bujor, acest ”ilustru necunoscut”, era un erudit. Știa 4-5 limbi străine. Dar încă de cînd a intrat în Mănăstire a făcut foarte multa muncă fizică, lucrînd din greu pe lîngă Cantinele de Săraci de la Așezămîntul Sfinții Apostoli, unde alegea grîul pentru 20 de colive care se făceau săptămînal pentru pomenirea celor căzuți pentru apărarea Patriei și a neamului, plus că ajuta la tot ce era muncă fizică acolo. Ne spunea că acolo, în vremea aceea, mîncau 150 de oameni ai străzii, pe care, după ce ajuta la prepararea mîncării, îi servea la masă!

 Părintele a întocmit  multe lucrări scripturistice necesare la stăreție (lucru despre care nu se vorbește încă nimic -deși au trecut deja 4 ani de la plecarea lui dintre noi-, ca și cum nu s-ar ști, deși acele lucrări există, din cite știu eu de la părintele Nicodim Bujor, și ele pot da mărturie despre activitatea intelectuală desfășurată de sfinția sa în cadrul Mănăstirii și nu numai!) și tot dumnealui s-a ocupat de editarea ziarului ”Cuvînt bun” . A făcut parte, alături de marele Dumitru Stăniloaie (și de alții mai puțin cunoscuți mie!) din Rugul Aprins, al cărui CREZ era apărarea CREDINȚEI și a VIEȚII CREȘTINE, care erau amenințate de Comunism.

 Despre munca fizică pe care a trebuit să o exercite în cadrul Mănăstirii, părintele ne povestea cu umor că, de cum a sosit a fost repartizat la Arhondar (loc unde se primesc oaspeții), iar administratorul l-a întrebat dacă știe cumva ceva limbi străine și dacă da, care anume, iar el a răspuns:

-          Da știu! Știu germană, franceză, greacă, latină, ebraică. La care, administratorul i-a zis:

-          Ei, acum o să înveți o limbă nouă: tîrnăcop, sapă, hîrleț!...

Părintele Nicodim Bujor a slujit cu credincioșie  făcînd, așadar, fel de fel de munci fizice, chiar dacă structura lui fizică nu-l prea ajuta, dar și muncă intelectuală, pentru că intelectul îl ajuta mult!!!...

 Pe vremea aceea se avansa greu și el a trebuit să facă multă ascultare pînă să ajungă să capete ”medalia” de protosinghel, pe care a obținut-o după ani mulți de multă osteneală și slujire adusă lui Hristos, Maicii Domnului, Sfîntului Calinic și oamenilor! Cu ”medalia de protosinghel” a și rămas părintele pînă în ultima zi a vieții sale, medalie cu care va merge și în..CERURI și cu ea se va prezenta înaintea Tronului Slavei!!!... Căci Biserica Ortodoxă, căreia părintele i-a slujit cu credincioșie neștirbită timp de cîteva decenii bune, nu și-a mai găsit timp să-i acorde acestui duhovnic și învățător iscusit, acestui Avva, bravului soldat al lui Hristos, părintelui Nicodim Bujor, nicio altă…medalie! Niciun rang preoțesc! Slavă, Ție, Doamne!, că acum bunul, blîndul, dragul, scumpul și sfîntul meu părinte, Nicodim Bujor, se bucură în Ceruri de Slava Ta! Și aceasta ne este nouă, ucenicilor lui, mîngîiere! Și ne dă nădejde, totodată!

În 1955, Părintele Nicodim Bujor, a avut un însemnat rol, participînd activ, trup și suflet, la canonizarea Sfîntului Calinic, eveniment despre care ne relata, povestind cu mare revărsare de suflet. Trăia, de fiecare dată cînd ne povestea, fiecare moment al Actului Canonizării Sfîntului, față de care sfinția sa avea o mare-mare evlavie și cinstire! Cinstire pe care și-a manifestat-o încă înainte de canonizarae Sfîntului, alcătuind un Acatist de o dumnezeiască frumusețe stilistică! Ascultati, vă rog, simfonia duhovnicească revărsată din sufletul lui: ”Pomenirea ta cea purtătoare de lumină, Ierarhe Calinic, veselește sufletele celor credincioși, iar atingerea de Racla Sfintelor tale Moaște sfințește sufletele și dăruiește tămăduiri; pentru aceasta, cinstindu-te, cu bucurie îți cîntăm: Bucură-te Sfinte Ierarhe Calinic, cel ce de Dumnezeu ai fost înțelepțit”…

Tot Părintele Nicodim Bujor, prin pronia dumnezeiască, însemnase cîndva Cinstitul cap al Cuviosului Stareț Gheoghe de la Cernica, acest lucru fiind de folos, mai tîriu -prin 2006 parcă- la identificarea și proslăvirea acestuia, la vremea canonizarii.

  L-am cunoscut pe părintele și pot spune, și o spun cu bucurie, că am avut cu sfinția sa o legătură specială (lucru despre care vorbesc pe larg în cartea mea: ”Dragul, scumpul și sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, un…ilustru necunoscut!”. Nu înțeleg ”taina„. Nici nu am încercat să o descifrez. Doar mă bucur de binefacerile ”prieteniei” noastre, și-atît! Pentru că, DA, pot spune, în adevăr, că părintele Nicodim Bujor îmi este un real prieten! Poate singurul pe care îl am!...Cum altfel să înțeleg grabnicul ajutor, sprijinul și ocrotirea de care mă bucur din partea lui, încă din prima zi în care l-am întîlnit? Căci, din prea-plin de duhovnicească dragoste, mi-a revărsat în inimă, îndrăznesc să zic…un strop de har…

 -Îți mulțumesc, drag, scump și sfînt Părinte, Nicodim Bujor! Binecuvîntat fii între Sfinții lui Dumnezeu și Binecuvîntat să fie Dumnezeu, Care mi-a dăruit mie bucuria de a te fi întîlnit și de a mă bucura de binecuvîntările sfinției tale!

 Despre părintele Nicodim Bujor, Avraamul meu, cum cu duiosă dragoste l-am numit eu, aș putea vorbi la nesfîrșit, findcă am multe experiențe de viață trăite, darn u o voi face și aici! Cei interesați pot citi cartea mea, despre care am făcut cunoscut mai sus! Tot ce aș vrea însă să mai spun este aceea că, părintele a slujit cu în Mănăstirae Cernica vreme de mulți-mulți ani și,a  slujit cu credincioșie, cu sfințenie, punîndu-și sufletul pentru Mănăstire, pentru maica Domnului, pentru Sfîntul Calinic și pentru oameni!

 A fost multă vreme faorte-foarte bolnav, timp în care, avînd binecuvîntarea mai-marelui său, s-a retras din Mănăstire  pentru a-și urma drasticul tartament! A viețuit la o familie din Ploiești care a avut mare grijă de sfinția sa. Acolo l-am cunoscut și eu. Și pot spune că dacă nu ai fi știut că este bolnav, că suferă de o boală atît de cruntă, nu ai fi descoperit, pentru că părintele NU SE VĂITA NICIODATĂ! Și era primitor de oaspeți! Ne primea, totdeauna, cu bucurie și cu larghețe mare de suflet ”la orice oră din zi și din noapte!” Tăifăsuiam cu sfinția sa ore în șir și nu se sătura să ne vorbaescă despre sfinți, despre marii noștri cărturari, despre al său duhovnic, marele Gala Galaction, iar despre Sfîntul Calinic și despre Maica Domnului ne vorbea cu revărsare de suflet, îndemnîndu-ne să-i cinstim cu mare evlavie și să-i chemăm în ajutor! Despre Maica Domnului făcea mereu remarca: ”Toată guvernarae lumii a dat-o Hristos, mamei Sale, Fecioara Maria și cu ea, prin mijlocirea ei, vom rezolva multe lucruri!” (Pentru cine are urechi de auzit, sa audă!)

 Cu ceva vreme înainte de plecarea sa la Domnul, Dumnezeu a rînduit și părintele Nicodim Bujor a fost readus la Cernica și a viețuit în chilia sa, pe care stă scris: Pr. Nicodim!

 După o viață de sfințenie închinată lui Dumnezeu, Biseicii și mădularelor ei, oamenii,, a trecut la Domnul, la 96 de ani, așa cum am mai spus, pe 30 ian 2011! Ziuan în care Biserica Ortodoxă îi prăznuia pe Sfinții Trei Ierarhi! Așadar, într-o zi de Sărbătoare venise pe lume și tot într-o zi de Sărbătoare pleca la Domnul! Și aceasta este pentru mine UN SEMN ce-mi dă nădejfe! Și nu-s singura!

A plecat la Domnul! Acolo de unde și venise!...Și venise spre bucuria și mîntuirea multora, printre care, îndrăznesc să mă număr…și eu! Căci îndrăznesc la mîntuire, din pricina promisiunilor părintelui! Și pentru ale lui sfinte rugăciuni și promisiuni, îndrăznim -cred- noi toți, cei acre am avut binecuvînatata bucurie de a-l fi întîlnit!

A fost înmormînatat, fără fast, în Cimitirul Mănăstirii Cernica…

S-a dus Părintele…tiptil…smerit! Așa cum a trăit! Și, la 4 ani de la plecarea lui la Domnul, ucenicii lui încă tac! Parcă înadins s-ar vrea ca el, părintele Nicodim Bujor, autorul Acatistului Sfîntul Calinic de la Cernica, acest Avva care a trăit smerit și care a lăsat națiunii ortodoxe un minunat Acatist -după care se slujește în Mănăstiri și Biserici ce poartă HRAMUL Sfîntului Calinic-, să rămînă un..”ilustru necunoscut!”

Prea multă discreție domnilor!! Dar…

                                                              Fiți iertați! Și…Iertați!

                                                                                           Autor: Antoaneta Rădoi

( Articol pentru Revista parohială: ”Cuvînt ortodox”  Fragment din cartea: ”Dragul, scumpul și sfîntul meu Părinte, Nicodim Bujor, Autorul Acatistului Sf Calinic de la Cernica, un...ilustru necunoscut!”, scrisă de Antoaneta Rădoi -de la Vrancea )

Rugăciune de pocăinţă pentru avort/pruncucidere

( Rugăciunea de pocăinţă care poate fi făcută de femeia care a făcut avort si/sau de către altcineva care a îndemnat sau a împins/dus/sfatuit pe femeie să facă avortul. O pot face chiar şi bărbaţii -care adesea îndeamnă femeile la avort. Trebuie înlocuite doar cîteva cuvinte: păcătoasa/păcătosul; netrebnica/netrebnicul etc... Să aveţi folos din Rugăciunea de pocăinţă! )

       Tată Dumnezeule, miluieşte-mă pe mine (numele), care întru acest ceas, cu umilinţă vin înaintea Ta să-ŢI mărturisesc păcatul PRUNC-UCIDERII, pe care eu, ticăloasa, cu samavolnicie l-am săvîrşit în nebunia mea!
  Sîngele pruncului ucis/nenăscut, neîncetat strigă către Tine, Doamne, şi rău m-apasă remuşcarea şi nu m-ai am tihnă nici odihnă, de aceea, cu zdrobire de inimă îmi plec genunchii înaintea Ta şi Te rog:
Miluieşte-mă, Tată Dumnezeule, pe mine care mult am greşit înaintea Ta şi înaintea pruncului nenăscut!
În numele Fiului Tău, Iisus Hristos, Mîntuitorul nostru, ascultă Tată Dumnezeule rugăciunea mea şi strigarea mea de pocăinţă la Tine să ajungă! Nu mă lepăda, Tată Dumnezeule, de la faţa Ta, pe mine netrebnica, ci după mare mila Ta, în numele Fiului Tău, Cel Unul Născut, Iisus Hristos, pe Care L-ai dat să moară pentru învierea noastră a păcătoşilor, revarsă Roua Harului Duhului Tău Cel Sfînt, peste mine păcătoasa şi mă curăţeşte de întinăciunea aceasta! Căci Tu eşti Dumnezeu Atotputernicul, Carele pe toate le ştii, pe toate le vezi, pe toate le poţi! Tu eşti Dumnezeul milei şi al îndurărilor, Care ierţi şi miluieşti pe cei ce se căiesc pentru păcatele lor şi cer îndurarea Ta! Izbăveşte-mă de păcatul PRUNC-UCIDERII, ca întru izbăvire, găsindu-mi pacea, să-Ţi aduc mulţumire şi binecuvîntare şi să-Ţi strig, Ţie Celui Veşnic:
 Slavă, Tie, Dumnezeul meu, Slavă Ţie! Amin. Amin.
..................................
 Mulţumesc, Doamne! Îţi mulţumesc pentru că mă primeşti înaintea Ta, şi primindu-mă îmi dai nădejde! Amin. Amin.

Pristolnic, tămîie, kagor, procovat, candele, icoane catapeteasma si altele

Maica Domnului la...Letca Nouă/ Icoana: făcătoare de minuni sau nu?

                                    Maica Domnului la...

                                                     ... Letca-Nouă

                                       „Bucură-te Marie, ceea ce eşti plină de dar, Domnul este cu tine,

                                        binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat eşte Rodul pîn-

                                        tecelui tău! Că ai născut nouă, pe Mîntuitorul Hristos!

                                        Pe Acesta, roagă-L pentru mîntuirea noastră!”, a zis Aglaida şi

                                        s-a izbăvit de vrăjmaşul care-i făcea supărare.

                                                 

Icoana de la Letca-Nouă, făcătoare de minuni sau nu?

  Cel mai simplu şi cel mai potrivit răspuns care a fost dat la această întrebare mi s-a părut a fi acesta: „Icoana este făcătoare de minuni, pentru cei care cred!”, deşi poate fi doar un răspuns aşa...generic. Fiindcă eu am descoperit în decursul timpului -experimentînd,  fără să planific lucrul acesta-, că lucrurile nu stau întocmai aşa. Şi acum ştiu că Icoana este făcătoare de minuni şi pentru cei care nu cred sau, mă rog, NU CREDEAU!...Şi acest lucru se-ntîmplă din raţiuni numai de Dumnezeu ştiute!!... EL fiind Stăpînul şi Domnul, ştie „neputinţele” noastre, ale fiecăruia în parte, şi „lucrează” cu noi, cu fiecare, după cum EL Însuşi ştie, ca să ni Se facă EL cunoscut nouă, după nivelul nostru de înţelegere şi percepţie! Aşa că EL Singur îşi alege modalitatea prin care „ne vorbeşte” sau ni se arată! Şi noi ştim şi avem dovada -mulţi dintre noi!- că de multe ori ne-a vorbit prin...Icoane! Şi aceasta, pentru că Dumnezeu, Care ne iubeşte pe toţi şi Care „L-a dat pe ÎNSUŞI FIUL SĂU CEL IUBIT, UNUL NĂSCUT, ca ACESTA să moară pentru noi”, Fiul Lui, Care S-a răstignit pe cruce pentru ÎNVIEREA nostră, nu are pe nimeni de pierdut! Şi ni se arată, ne cheamă şi ne primeşte la EL, aşa după cu consideră de cuviinţă, uneori în modul cel mai simplu cu putinţă, aşa cum este şi acest mod: „semnele din/prin Icoane!”

 Prin CEVA-ul acela pe care îl reprezintă ea, Icoana lucrează! Numai că, unii dintre noi, „orbi” fiind, nu vedem. Şi chiar dacă vedem „lucrarea”, o refuzăm. Iată, eu voi veni  cu  cîteva argumente, concrete, în  susţinerea mea!

  Prin 2004-2006 mă îndeletniceam „cu căratul” unor bolnavi, cu maşina mea, pe ici-pe colo...în speranţa găsirii leacului pentru ei şi chiar pentru mine, care sufeream cumplit de...suferinţă, în urma unor traume emoţional-afective care mi-au marcat existenţa pentru destulă vreme...

   Unul dintre „cei apăsaţi”, din grup, îmi zisese într-o zi, cum că a auzit el că la Letca Nouă în jud Ghiurgiu -la vreo 60 km de Bucureşti-, ar fi plîns Icoana Maicii Domnului şi că acolo s-ar fi întîmplat nişte...minuni. Şi mi-a propus să-i duc, pe cîţiva, într-o noapte la Slujba de Acatist. Am acceptat imediat, mai ales că aveam pe cineva, în acel grup, la care ţineam mult şi care avea nişte probleme grave de sănătate, datorate unor frămîntări existenţiale care-i răvăşiseră mintea, rău de tot, transformîndu-l dintr-un falnic stejar, într-o legumă uscată...

 Aşa se face că într-o zi, cam prin luna aprilie 2004, am  dat fuga la Fundeni pe la orele 22.30 şi am luat-o de acolo pe o tînără femeie -care făcuse în acea zi dializă-, l-am luat pe fiul ei de acasă, am mai luat încă vreo două-trei persoane care-şi exprimaseră disponibilitatea de a pleca la drum la ora aceea tîrzie din noapte, şi înghesuindu-i în maşină ca pe sacii cu cartofi, am tăiat-o spre Letca Nouă, cu viteză maximă, ca să ajungem la timp, să prindem începutul Slujbei de noapte.

  Acatistul Maicii Domnului începea fix la ora 24,00.

  Eu, habar nu aveam unde-i Letca Nouă. Avusesem cîndva, pe vremea cînd jucasem fotbal ( da, am jucat vreo 9 ani fotbal -feminin- la echipa Viitorul; aparţineam de Stofe de Mobilă-Ghencea şi făceam antrenamente pe un teren mai mic de la Stadionul Steaua, eram adversarele lui Juventus - care aparţineau de Tricodava-, ale Rapidului şi ale altor Echipe, dar nu dezvoltăm aici, acum...), o colegă din această localitate. Tot ceea ce-mi aminteam despre Letca-Nouă, era aceea că acolo locuiau familii cu venituri sub-modeste şi cu mulţi copii. Aşa ştiam eu de la colega mea, care, şi ea, făcea parte dintr-o familie cu vreo 7-8 copii.  Şi mai ştiam că oamenii din satul acela nu erau prea „duşi la Biserică”. Acest lucru mi s-a confirmat mai apoi, cînd eu am tot mers la Biserica din Letca-Nouă... Dar faptul că se zvonise că o Icoană a Maicii Domnului plînsese taman la Letca-Nouă, satul fostei mele colege, sat despre care ştiam cum că ar fi compus din localnici puţin credincioşi Domnului şi Măicuţei Sale, neduşi la Biserică, m-a determinat să mă străduiesc să ajung acolo. Ştiam că Dumnezeu lucrează după cum voieşte şi-Şi arată Măreţia întru cele mici... Aşa că n-am stat pe gînduri cînd mi s-a făcut propunerea. Trebuia să ajungem musai într-o vineri noaptea, cînd se săvîrşea Slujba de Acatist. Drumul l-om găsi noi, cu ajutorul lui Dumnezeu!...

  Am găsit drumul fără probleme. Cînd am ajuns la Letca-Nouă era plin de autocare şi autoturisme fel de fel, inclusiv cu numere străine, şi era acolo lumea de pe lume, puhoi. Nu aveai unde să arunci un ac.

 Biserica era arhiplină. Nici gînd să poţi intra, să ajungi cumva la Icoană.

   Am parcat maşina pe unde-am putut şi am intrat în curtea Bisericii. Curte, e doar o formă de exprimare, căci la acea vreme Biserica nu avea, propriu-zis, o curte. Ci erau acolo, în jurul Bisericii nişte porţiuni de gard, în fapt nişte stinghii răzleţe, care se mai ţineau din loc în loc în picioare, susţinute de nişte stîlpi de gard putregăiţi, stînd aplecat, iar pe alocuri erau tufişuri, bălării...Imaginea din „curtea” Bisericii era sinistră. Bălării peste tot! Mai era şi întuneric beznă în curtea aia!! Biserica era, şi ea, părăginită. Peisajul era lugubru...

  Nu am avut însă timp prea mult să admir „peisajul”, că s-a auzit în mulţime rumoare:

  - Vine părintelee!... Şi toţi, ca la un semnal, s-au adunat, cu mic-cu mare, ciorchine.

Şi nu ştiu cum „s-a făcut”, că eu, împinsă fiind de mulţimea care s-a bulucit să ia binecuvîntare de la părintele, am ajuns, strînsă ca-ntr-un cleşte, chiar în spatele părintelui, căruia, evident, i s-a creat culoar de trecere prin mulţimea care era înţesată, care stătea umăr la umăr. Aşa, mică, protejată de spatele unui preot suficient de masiv -comparabil cu mine-, mergînd strîns în urma lui, împinsă practic, fără să mai pot opune rezistenţă mulţimii, am ajuns pînă în faţă, la uşa Altarului. Părintele s-a închinat după obişnuinţă şi a dispărut în Altar, iar eu am rămas, nolens-volens, lipită de...Icoana Maicii Domnului. Icoana era în spatele meu. Eram lipită cu spatele de spatele Icoanei Maicii Domnului, despre care lumea spunea că plînsese. Nu mă puteam mişca. Nu mă puteam întoarce cu faţa la Icoană. Eram prinsă-n „chingi”. Lumea mă împresura din toate părţile. Abia de-mi puteam trage respiraţia. Aveam împresia că respir prin trupurile celor lipiţi de mine! Nu-mi place DELOC înghesuiala şi, de regulă, fug cît pot de spaţii înguste şi de înghesuială, dar...nu mai avusesem încotro fiindcă mă surprinsese valul de lume şi mă dusese pe sus, fără voia mea, iar acum, lumea mă împresura fără drept de apel. Nici nu mai puteam gîndi! Simţeam că mă sufoc din pricina strîmtorii!

- „Binecuvîntată este Împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfîntului Duh!”, se aude din

Altar glasul baritonal al părintelui Nicolae Edmond Popa ( acum ştiu cum îl cheamă, atunci habar nu aveam şi nici nu-l mai văzusem, nici nu auzisem pînă atunci de el şi / sau despre Biserica pe care o păstorea ). Murmurul a încetat şi, instant, s-a făcut linişte! A început Acatistul. Fără niciun fel de altă pregătire, fără hîrtiuţe duse la Altar, fără fasoane. Simplu, scurt şi la obiect. Cîntăreţul de la strană cînta fals...fals!! Dureros de fals!!! Dar...asta e! Probabil că abia îl procurase şi pe acela, părintele, în sătucul acela unde, auzisem că, oamenii nu se prea duc la Biserică. Aşadar, cîntăreţul nu era deloc în graţiile mele! Dacă nu-mi place cum cîntă strana, într-o Biserică, nici că mai calcă piciorul meu pe-acolo! Iar aici nu-mi plăcea nicicum STRANA, ci chiar mă zgîrîia -rău de tot, în urechi-, săgetîndu-mi fără menajamente auzul şi ...inima! Aş fi vrut să ies, numai că, din cauza aglomeraţiei, nu puteam. Eram prinsă ca-ntr-o menghină, aşa că n-aveam decît să mă prefac că-mi place!!! Părintele Edmond Nicolae, mi-a mai uşurat suferinţa că zicea, şi dumnealui, deodată cu acel „cîntăreţ”, ceea ce era de zis la refren şi mai acoperea vocea cîntăreţului, îndulcind situaţia. Apoi, mai cînta şi lumea din Biserică, care ducea psaltica mai bine decît bietul stranist...Ăla se chinuia rău de tot!!! Muzica şi cu el erau două lucruri infinit...paralele!!!... Dar, avea dragoste să cînte!!!... Ceea ce nu era însă în acord cu dragostea mea de a-l asculta!!! Pe mine, modulaţiile lui vocale mă tăiau la rinichi!!!... Aş fi dat orice să pot ieşi de-acolo, ca să nu-l mai aud!!! Doamneee, ce ispită!!!...

  Personal, „am alergie” la cîntăreţii de strană fără vocaţie şi arar frecventez o Biserică unde „prestează” un aşa exemplar. Eu sînt pentru ca omul, fiecare, să facă după talantul care i-a fost dat, şi anume: cine are darul desenatului, să deseneze; cine ştie cînta, să cînte..etc... Cu greu am făcut faţă „solfegiilor” emanate de cîntăreţul acela. Dar, cum nu mersesem la Operă, nici la vreun Concert al vreunui mare solist, cum...nici bilet nu pătisem, cum, oricum nu mai puteam să mă „scurg” afară, pentru că eram încătuşată de mulţime, şi cum, printr-o TAINICĂ MINUNE, iată!, mă aflam taman lîngă Icoană ( ?! ), am rămas în Biserică, înălţîndu-mi gîndul la Dumnezeu şi la Maica Domnului, care mă primiseră ca pe o regină...

  Eram LIPITĂ cu spatele meu de spatele Icoanei Maicii Domnului ( cîţi dintre cei de-acolo nu şi-ar fi dorit aceasta!!! )! Cu spatele meu care mă durea - aveam probleme cu coloana vertebrală, probleme de care nu ştiam atunci, dar care îşi făceau simţită prezenţa; un început al unei viitoare, foarte apropiate... paralizii ( pe care n-o bănuisem atunci!! ) care, mai apoi, la scurt timp, cam într-o lună, s-a instalat pentru un an întreg, o... eternitate!!!-, lipit de ...spatele Maicii Domului, şi...lipită am rămas, aproape nemişcată, pînă la finalul Slujbei, vreme de vreo două ceasuri şi jumătate...

  Fata care făcea dializa la Fundeni, rămăsese blocată, de către mulţime, de partea cealaltă, în faţa Icoanei, dar la scurt timp, pentru că fiului ei i se făcuse rău de la fumul de lumînări, a trebuit să iasă afară din Biserică. I-am dat, din om în om, cheile de la maşină şi s-au dus afară, numai Dumnezeu ştie cum au reuşit să iasă.... Ceilalţi care fuseseră aduşi de mine cu maşina, nu ştiu pe unde rămăseseră. Eu avusesem bafta să mă aflu, împinsă de către mulţime, în spatele preotului, cînd acesta venise la Biserică şi tot împinsă fiind, de mulţime, ajunsesem nesperat, pe negîndite, lîngă Icoană. Ce altceva mi-aş mai fi putut dori? Nu mă mai preocupa restul. Erau majori...vaccinaţi...Nici nu mai conta că-s strînsă-n chingi şi că la strană cîntăreţul scotea nişte solfegii ce-ţi făceau găuri în creier...

 M-am abandonat rugăciunii şi m-am lăsat mîngîiată de Maica Domnului şi nu am simţit cum s-a scurs timpul...

  La sfîrşitul Slujbei, părintele ne-a dat nişte cornete făcute din hîrtie trase în mirul care cursese din Icoană. Mie îmi pusese în palmă un pumn întreg de cornete. Rămăsesem aproape ultima. Le-am luat, am mulţumit şi m-am dus apoi, după ce cam toată lumea plecase, să mă închin la Icoană, în partea din faţă.

  M-am închinat fără să mă uit la chip. Nu am avut curiozotatea „să cercetez”. Nu de asta mă dusesem acolo. Ci m-am dus cu credinţa că Icoana aceea poate şi va face minuni, dacă nu pentru toţi, măcar pentru unul dintre cei pe care-i luasem în maşină! Aşa că, m-am închinat, am mulţumit Maicii Domnului pentru dragostea cu care mă primise la „sînul” său, pentru locul „de onoare” pe care mi-l oferise ( oamenii ajungeau acolo de ziua, de pe la prînz, participau mulţi şi la slujba de la 6 seara; era lumea de pe lume, bătrîni, copii, tineri, adunaţi din toată ţara, fel de fel de bolnavi, necăjiţi, obidiţi care alergau după o speranţă... ). Eu ajunsesem tîrziu, foarte tîrziu, în noapte, dar..ajunsesem taman la timp...ca să ocup un loc în ...faţă!!!; care, se pare, îmi fusese „rezervat”, de către Însăşi Maica Domnului...Aşa am perceput starea aceea. M-am închinat, aşadar, la sfîrşitul Slujbei, pentru că, dată fiind conjunctura, la început nu putusem să mă închin, după care am ieşit din Biserică.

  Ajunsă la maşină, îi zic fetei cu dializa să meargă şi ea să se închine, dacă vrea, că aproape toată lumea plecase, iar Biserica rămăsese goală. Fata era supărată pentru că datorită fiului ei -căruia i se făcuse rău, probabil dela fumul lumînărilor-, a fost nevoită să plece de la Slujba la care-şi dorise să participe, şi plecase din locul de cinste chiar din faţa Icoanei, unde, şi ea, printr-o întîmplare fericită reuşise să ajungă, împinsă de lume. Se certase chiar cu fiul său pe tema asta iar acum nu mai voia să reintre în Biserică. Dar am convins-o şi s-a dus. A revenit la maşină bucuroasă maxim, radiind, spunîndu-ne, exuberant, că a văzut lacrimile Maicii Domnului..curgînd. Ne-a zis concis:

     - Am văzut Lacrimile! Tu ai văzut Antoaneta? Astă-noapte cînd am ajuns, Maica Domnului nu plîngea! M-am uitat foarte atent la Ea! Acum însă plînge! Veniţi şi vedeţi!, ne îndeamnă ea cu exuberanţă în glas.

    - Eu nu mă-ntorc în Biserică, Mirela!, i-am zis. Asta era pentru tine şi fiul tău, care aţi fost văduviţi, oarecum, de Slujba de noapte! Eu nu am venit aici ca s-o văd plîngînd pe Maica Domnului. În principiu, nu-mi surîde ideea că Maica Domnului plînge din pricina noastră. Şi nu vreau „să cercetez” dacă plînge sau nu! Ai văzut, tu, acest semn? Bucură-te! Şi acum hai să mergem la casele noastre, să ducem bucuria dăruită nouă de către Maica Domnului prin Icoana aceasta de la Letca-Nouă! Şi să ne rugăm Maicii Domnului să ne mai dăruiască şi alte bucurii!, i-am mai zis Mirelei. După care i-am îmbarcat pe toţi în maşină şi am plecat, ducîndu-i pe fiecare pe la casele lor, bucuroasă că am putut face aceasta.

  Apoi, la scurt timp, pe 4 mai 2004 eu am căzut la pat. Paralizie. Mi-am revenit, oarecum, prin 2005, după ce am trecut prin toate furcile caudine ale insuportabilelor sfîşietoare dureri ale trupului, sufletului şi cugetului şi a toate simţirile mele, prin diverse faze de tratament şi stări, şi, după ce am trecut de la faza de paralizie totală, la faza de mers pe brînci -în 4 labe-, mai apoi în baston -ajutîndu-mă şi de pereţi sau garduri-, iar după aceea, în sfîrşit..biped!

  În 2006, tot prin aprilie (??!!), cînd mă restabilisem binişor şi începusem să şi muncesc, mi-am amintit, ca prin vis, de Letca-Nouă. Şi i-am zis partenerului meu că vreau să dăm o fugă. Am plecat. Ne-am dus pe ziuă, într-o miercuri, la prînz.

   De la şoseaua naţională ce duce spre Alexandria, de la Benzinăria Petrom, cum faci în dreapta, pînă la Letca-Nouă sînt cîţiva km. Drumul presărat cu hîrtoape din belşug mi-a hurducăit nu numai maşina ci şi firava mea coloană, care de-abia fusese, oarecum, restabilită. Nimerisem şi după o ploaie ce umpluse gropile cu apă şi nu le vedeam ca să le ocolesc, ceea ce a făcut ca porţiunea aceea de drum să fie un calvar. Şi dacă erai perspicace şi dibuiai o groapă mică, în secunda doi, automst nimereai cu roata în una ceva mai mare şi tot aşa!!! Dar..am ajuns!

   Satul cu case mici, pipernicite, a căror ţigle de-abia se mai ţineau pe acoperiş şi curţi sărăcăcioase, cu garduri, din nişte foste -cîndva- scînduri, ce abia se mai ţineau drept. Peisaj anost. Doar unde şi unde, arar cîte o casă mai acătării şi arar vreun autoturism la poartă. Semn că lucrurile nu stăteau prea fericit pe-acolo...

  Am ajuns la Biserică. Era deschis. Am intrat şi m-am închinat în voie, nestingherită de nimeni, deoarece era într-o zi din săptămînă. Miercuri. Inainte de prinz. După care am dat pe-acasă pe la părintele. Voiam, nu-ştiu-de-ce, să schimbăm o vorbă cu dumnealui.

  L-am găsit prin grădina casei. Trebăluia, ca orice om gospodar de la ţară, cu-n hîrleţ în mînă. Iar preoteasa lui, cu nişte cizme de cauciuc, înglodată, plivea zarzavaturile prin altă parte a grădinii. Ne-a invitat în curte şi am schimbat cîteva opinii. Am rămas de atunci într-o amiciţie, şi mai trec din cînd în cînd, de cîteva ori pe an, cînd „mă taie capul”, sau ..chemarea Maicii Domnului  pe la Letca-Nouă. Aşa am văzut crescînd Biserica, satul ( casele ), oamenii, localnicii ( mulţi deveniţi CREŞTINI -botezaţi întru Iisus Hristos, cununaţi -)...Aşezămîntul Social... Am văzut „lucruri mari” făcute de oameni de bine, graţie lucrării lui Dumnezeu, prin mijlocirea Maicii Domnului! AM VĂZUT mîna lui Dumnezeu întinsă peste LETCA-Nouă!

Dar..mă întreb retoric: cîţi, oare, dintre cei care beneficiază de „lucrări”, au „ochi” ca să vadă?...

   Este ICOANA făcătoare de minuni sau nu este? Păi, dacă ne-am lua şi numai după cele ce s-au făcut sub ochii noştri, la Letca-Nouă, am putea spune, fără teama de a greşi, că: DA! Este! Şi încă ce minuni! Mari!!! Atît de mari, încît niciun orb nu ar mai rămîne orb...afar’ de faptul de a fi orbit de...duhul Întunericului!!...

  Păi, una la mînă: majoritatea dintre locuitori şi, mai ales, pruncii care în massă erau nebotezaţi, s-au bucurat de binecuvîntarea BOTEZULUI! Pentru că au fost cazuri în care, oamenii veniţi din alte părţi ale tării şi care, auzind cum că acolo, la Letca, sînt prunci, cu duiumul, nebotezaţi, şi-au dorit să Boteze, iar lucrul acesta s-a făcut, pentru că părintele a propovăduit creştinarea lor. Şi a botezat părintele şi cîte 8 într-o duminică...

  Apoi, la doar cîţiva ani distanţă de la prima mea vizită la Letca-Nouă, am găsit acolo,  şi am văzut crescînd, alte case, alţi oameni, altă Biserică ( o „bijuterie!”, restaurată total, pictată, populată!!! ), alt peisaj!  Să nu mai zic de drum, care este o adevărată şosea naţională, asfaltată la dungă! O plăcere să şofezi pe ea! Şi să ajungi fără peripeţii la Letca-Nouă, la..Icoană!

  Văd acum case falnice, împrejmuite cu garduri din fier forjat -lucrat cu măiestrie, cu bun gust-, chiar şi case cu etaj şi cîţiva privatizaţi, cîteva Magazinaşe, un Service-Auto...Asta doar la prima strigare. Ce văd din mersul maşinii. Alt peisaj, decît cel din 2004...

  Aşezămîntul Social, din curtea Bisericii, care găzduieşte cîţiva copii şi mame maltratate nemilos de către soţi şi / sau soacre fără inimă. Aşezămînt în care îşi găsesc oarecare alinare, o supă caldă şi un pat unde să-şi pună capul aceşti defavorizaţ ai nemiloasei Soarte...Sau..ai unor SORŢI ce se tot trag pe undeva, pe unde noi muritorii nu ştim ( ci, doar ne străduim -zadarnic- să aflăm şi să-nţelegem...sau...să acceptăm!)!...

  Drept este că au rămas şi mai sînt la Letca-Nouă şi cîteva familii care vieţuiesc în nişte condiţii extrem de precare. Şi nu ştiu cărui fapt se datorează lucrul acesta! Tot ce ştiu este că undeva prin apropierea Bisericii, este o familie extrem-extrem de neajutorată, care vieţuieşte în nişte condiţii indescriptibile. Familie cu vreo 5-7 prunci. Nu ştiu exact, că nu am stat să cercetez. Am oprit la poarta lor doar de vreo 2-3 ori, ducîndu-le nişte „nimicuri” trebuincioase lor. Prea puţin însă pentru multele lor nevoi!!! O, Doamne!!!...

   Copiii acestei familii îşi fac veacul prin poarta Bisericii şi pe la poarta Casei Parohiale, cerşind. Cum apare vreo maşină în zonă, ei aleargă strigîndu-se unii pe alţii -printr-un fir de telefonie al cărei taină doar ei o deţin-, adunîndu-se ciorchine precum un stol de vrăbiuţe în jurul a prea puţine firimituri...

  Îmi cunosc maşina de la mare distanţă, aşa că, doar ce-mi fac apariţia la capătul străzii şi pînă ajung în poarta Bisericii, pănă să parchez, ei deja sînt strînşi, ciorchine, în jurul portierelor, „vînînd”, prin geamuri cam tot ce-i uitat de mine la vedere, prin maşină, asaltîndu-mă:

 - Ne daţi, doamna, şi nouă, o brăţară? Ne daţi, doamna, şi nouă, bomboane? Ne daţi, doamna ( întotdeauna cu a, nu cu ă ), şi nouă, un leu? Şi...în general, enumeră ei cam tot ce văd prin geam, în maşină, uitat de mine pe canapele...Ne mai aduceţi şi nouă, doamna, ceva de îmbrăcat? Dar un saculeţ cu cartofi? Cartofi, doamna, că nu ne-aţi mai adus demult!!!...O, Doamne!!! ( Milă mi-e de ei, dar..vorba proverbului: „de mine mi se rupe inima!” Între ei şi mine este doar acea diferenţă că pe mine mă duce mintea, şi că Dumnezeu mi-a creat şi mi-a oferit nişte oportunităţi de care am luat seamă şi le-am fructificat cu mintea data de EL! De mai multe ori! Însă VRĂJMAŞUL, tot de atîtea ori, de cîte ori a creat DUMNEZEU oportunităţile, el, năstruşnicul şi nelipsitul VRĂJMAŞ, a venit şi mi-a luat, rînd pe rînd, cam tot ceea ce-mi dăduse Dumnezeu!!! De parcă s-ar fi aflat într-o permanentă concurenţă cu Dumnezeul meu, de-a...”hai să vedem cine poate mai mult!!!..”. Şi mai e diferenţa că, printr-o minune de la Dumnezeu, eu nu am căzut, eu nu am fost trîntită  atît de jos, încît să nu mă mai pot ridica!!! În rest, toţi avem în noi suflete care tînjesc după: A AVEA şi... A FI IUBIT! Unora dintre noi -multora-, le lipsesc ambele atribute! Iar eu cred, cu tărie, că uneori, unii dintre noi, orice-ar face, nu le pot obţine!!! E şi cazul acestor NEFERICIŢI! Cu diferenţa că ei..chiar nu pot face nimic! Ei nu au nicio oportunitate!!! Singura lor „oportunitate” este..CERŞETORIA şi..mila oamenilor! O, Doamne! De-aş putea, i-aş răscumpăra pe oamenii aceştia! Pe părinţii lor! Care sînt într-un aşa hal de CĂDERE, încît, numai TU, Doamne, îi mai poţi răscumpăra! Mie nu-mi stă în putinţă! Eu doar mă tînguiesc a jale pentru ei! Căci mă doare sufletul pentru NEPUTINŢELE  lor şi pentru...NEPUTINŢA mea!!! Miluieşte-i, Doamne! )

   Sînt singurii cerşetori pe care eu i-am întîlnit în viaţa mea, care mănîncă pîinea dacă le-o dai! Dar o mănîncă cu atîta poftă de crezi c-ar mînca cine ştie ce niscai prăjituri delicioase, nemaivăzute! Sînt cu-adevărat atît de sărmani şi de înfometaţi, încît primesc şi acceptă orice le dai, şi orice, este pentru ei bine-venit! Iar eu cînd mă grăbesc prea tare şi nu apuc să le cumpăr din mers, în drum, ceva, îmi fac procese de conştiinţă multă vreme şi mă rog la Dumnezeu să le scoată lor în cale, un alt om mai bun! Mai darnic! Mai chivernist la inima decît mine! Ei, copilaşii aceia, sînt extrem de amărîţi şi „bătuţi de soartă”. Neduşi la Şcoală, goi, murdari şi flămînzi tot timpul!!!  Părintele îi ajută, cu siguranţă, după putinţă! ( L-am văzut cu ochii mei, în mai multe rînduri, cum făcea milostenie cu ei. ) Mulţi dintre cei care ajung la Biserica de la Letca-Nouă, îi ajută, fiecare, cu ce poate, dar cred că rezolvarea problemelor acestor copii, ţine, exclusiv, de Stat. De Primărie! De Asistenţa Socială! Aceste suflete au acută şi urgentă nevoie de un sprijin autorizat! Au nevoie să fie asistaţi, inclusiv psihologic! Au nevoie de mîncare, de haine, de-o casă acătării, de Educaţie prin Şcoală, de-o mîngîiere... Dar, mîngîierea cine să le-o dea? Cine să le aline foamea, atunci cînd lor le este FOAME, şi nu cînd pică la Biserică vreun om cu largheţe de inimă şi cu dare de mînă? Cine să-i ducă pe ei la Şcoală? Cînd administratorii Statului - via Protecţia Copilului- nu se preocupă, nici nu le pasă! Oare chiar să nu ştie Primăria, Protecţia Copilului din localitate sau din judeţ, că 5-7 copilaşi ai unei familii lipsite de oportunităţi ( sau poate de discernămînt sau mai ştiu eu ce altceva! Nu judec! Nu analizez! Ferească Dumnezeu!, de bătaia Soartei! ) sînt sortiţi mizeriei fiindcă lor  -Autorităţilor locale/ judeţene-  nu le pasă?!! Unde este Protecţia Copilului? Ce face Protecţia Copilului?...mă-ntreb..retoric. Mă rog, pentru aceste suflete şi sper, totodată!...

  Am descoperit într-o zi, că încă mai sînt la Letca-Nouă oameni care, deşi ştiu, au văzut şi văd cu ochii lor, că Dumnezeu, prin Icoana Maicii Domnului din Biserica lor, „ a lucrat” şi „lucrează”, au rămas totuşi împietriţi în inimile lor...

  O dată, mergînd eu la Letca-Nouă, decum am cotit dreapta din şoseaua naţională, văd o femeie care aştepta, probabil, o maşină de ocazie sau, poate, vreun maxi-taxi. Nu ştiu! De regulă nu opresc să iau pe nimeni. Am în maşină, mai mereu, totul aruncat alan-dala şi nu opresc pe drum, decît arar, în cazuri cu totul excepţionale. Nu ştiu ce „m-a găsit” că am oprit în dreptul femeii, fară ca ea să-mi fi cerut, şi o invit să urce.

  De cum urcă femeia a început să-şi verse năduful. Aflu, aşadar, fără să vreau şi fără să mă intereseze, că femeia îşi avea bărbatul într-un Spital din Bucureşti şi că i-au „mîncat” doctorii mulţi bani, degeaba, că omul ei nu se mai face bine...

  - Păi de ce, dnă, nu apelaţi la Dumnezeu, la DOCTORUL SUPREM? Uite aveţi aici, la Letca, Icoana Maicii Domnului. Aţi mers şi dvs la Biserică să rugaţi pe părintele să facă un Maslu, o rugăciune ceva? Să daţi o Liturghie, să scoateţi o Miridă, ceva, acolo?Aţi încercat să puneţi POST pentru soţul bolnav?

   - Ei...”la naiba!” Nu mă duc io, mamă, la Biserică! Nu ţin eu post, mamă, că nu pot!  Nu mai e nimic de făcut cu „omu’ mieu!” E pe ducă! Are cancer, mamă!, îmi zice femeia, cu obidă, drăcuind la greu, de-mi venea să deschid portiera maşinii şi s-o arunc din mers. Dar..m-am stăpînit, zicîndu-mi, în gînd, un: Doamne miluieşte! şi promiţindu-I lui Dumnezeu, totodată, că nu mai opresc în veci de veci ca să mai iau neaveniţi care să-l pomenească, cu repeţiţie, pe VRĂJMAŞ în maşina mea... Apoi, încerc din nou:

   - Şi ce dacă are cancer, dnă! Ce, n-aţi auzit, nu ştiţi că Dumnezeu face minuni? Nu ştiţi că Dumnezeu are puterea de a învia morţii? Nu vă lăsaţi! Mergeţi, că uite, aveţi aici, la Letca, pe Maica Domnului -care a făcut nenumărate miracole- şi rugaţi-vă! Sau, mă rog!, rugaţi-vă acasă! Închideţi-vă în cămăruţa dumneavoastră şi strigaţi la Dumnezeu, cu stăruinţă! Aveţi credinţă-n Dumnezeu, dnă, şi rugaţi-L, iar Dumnezeu va auzi şi..va lucra! Şi-i mai zic eu cîte şi mai cîte, printre replicile ei tăioase, încercînd să stăvilesc măcar şi un pic drăcuirea cea cu repetiţie a femeii şi, oarecum, să nu-mi fi fost în zadar „întîlnirea” cu femeia aceea. Nici femeii, întîlnirea cu mine! Şi cînd am ajuns la străduţa unde trebuia să părăsesc soseaua principală a satului îi zic femeii:

  - Haideţi cu mine, dnă, la Biserică! Eu acolo merg. Haideţi de vă închinaţi!

 - Nu merg eu, mamă, la Biserică! Nu merg! Mă duc acasă că am treabă! Că bărbatul meu moare de-acum...că are cancer! N-ai auzit că ţi-am zis că are cancer?

 - Ba am auzit! Dar eu vă spun că: încercarea moarte n-are! Încercaţi, dnă! Vă rog!! Nu aveţi ce pierde! Dacă-l iubiţi pe omul acesta, vă spun că merită să încercaţi să obţineţi mila Domnului! Haideţi! Vă duc gratis!, încerc eu o glumă ( nereuşită, evident ).

- Nu merg eu la Biserică!, mi-a răspuns femeia sec...împietrit...şi..tare pe poziţie.

Am oprit maşina şi i-am deschis, dezamăgit, portiera, ca să coboare. Fusesem învinsă! Dar ...eu nu puteam trece peste voinţa femeii! Nici Dumnezeu nu trece!...

 M-am dus la Biserică şi m-am închinat, rugîndu-mă şi pentru despietrirea inimii acelei femei, implorînd mila Domnului  pentru ea şi bărbatul ei.

Am omenit, apoi după putinţă copilaşii despre care vorbeam mai sus, care-s nelipsiţi din poarta Bisericii, indiferent de ora şi ziua la care soseşti ( Cred că au un fel de telefon fără fir, prin care se anunţă; sau, poate un instict foarte dezvoltat, care-i anunţă că e loc de mai-bine pentru ei în poarta Bisericii! Nu ştiu! Cert este că nu am fost vreodată acolo, să nu-i găsesc, sau dacă nu erau prezenţi şi nu vedeai ţipenie de picior de copil, pînă parcai, îşi şi făceau, stol, apariţia! ), după care am plecat spre Bucureşti, uşor abătută, cu gîndul la femeia cu inima împietrită. Mi-aş fi dorit s-o pot convinge! Şi, mi-aş fi dorit, ca, mai apoi, după un timp, s-o reîntîlnsc bucuroasă şi fericită, şi să aflu că barbatul ei este..sănătos! Dar, din păcate, eu n-am putut convinge femeia. Nu să creadă, profund, ci, măcar să încerce! Regret! Sînt convinsă că Dumnezeu i-a dat o şansă, atunci cînd „mi-a poruncit” să-mi îcalc principiile, să opresc maşina şi s-o invit pe femeie să urce, ca mai apoi să-i vorbesc despre „lucrarea” Maicii Dmnului ce se face prin Icoana din satul lor, Letca-Nouă! Numai că împietrirea inimii femeii, îndărătnicia ei, i-a închis uşa pe care Dumnezeu i-o deschisese prin întîlnirea ei cu mine din acea zi. Dumnezeu i-a întins o mînă şi, cu siguranţă că, o aştepta şi aştepta ca femeia să se smerească şi...SĂ CREADĂ! Să-L cheme în ajutor! Că El, Domnul, ne-a lăsat moştenire prin Evanghelişti şi ne spune: „Cheamă-MĂ întru necazul tău, şi-ţi voi ajuta ţie!”

Dumnezeu i-a dat femeii şansa ca ea să afle că EL face minuni prin Icoana Aceea! Dar femeia, ancorată în necredinţa ei, pomenindu-şi repetat stăpînul şi „domnul” -pe VRĂJMŞUL lui HRISTOS-  a fost deturnată -mişeleşte- de la Planul lui Dumnezeu: vindecarea în mod miraculos a bărbatului ei! Dumnezeu S-a smerit pe Sine, şi a chemat-o pe femeie, în ziua aceea, prin mine şi.. a aşteptat-o! Numai că ea, femeia, necredincioasă, a respins oferta! Ea a crezut mai mult ceea ce-i sufla în ureche şi în cuget, vrajmaşul Domnului, decît ceea ce-i punea în inimă, Îngerul Domnului, prin şoferul maşinii care oprise s-o ia din drum, fără ca ea, femeia, să fi făcut semn ca ŞOFERUL să oprească!... Şi ca ea, ca femeia aceasta, sînt mulţi!!! Nu doar la Letca-Nouă, ci pretutindeni în lume! Am întîlnit destui...Dar, de’, niciun om nu poate fi conştiinţă pentru semenul său!...

  Nu ştiu cîţi dintre locuitorii de la Letca-Nouă realizează „lucrarea”  săvîrşită în satul lor, în casele şi în viaţa lor, de către Dumnezeu, prin Icoana Maicii Domnului! Nu ştiu cîţi dintre locuitori au stat să cugete la schimbările în bine care au avut loc în decursul cîtorva ani ( foarte puţini)! Nu ştiu cîţi dintre ei dau slavă lui Dumnezeu, nici cîţi dintre ei mulţumesc lui Dumnezeu şi Maicii Domnului pentru realizările lor! Ştiu doar că eu, mergînd de cîteva ori pe an, la Letca-Nouă, am observat, din mersul maşinii, schimbări importante, în bine şi în..foarte bine în acest sat. Schimbări care se văd cu ochiul liber. Altfel arăta satul în 2004, altfel arată acum, în 2014!...

  Mă întreb, cîţi dintre cei care beneficiază de şedere în Aşezămîntul „Grădina Maicii Domnului” construit în curtea Bisericii de la Letca-Nouă ( ca dealtfel în oricare dintre Aşezămintele de pe lîngă Biserici şi nu numai! ), realizează că acest lucru se datorează binecuvîntării pe care Dumnezeu o revarsă asupra lor, prin mijlocirea Maicii Domnului? Şi cîţi dintre noi realizăm că Dumnezeu lucrează după cum ştie şi după cum doreşte El? Cîţi dintre noi realizăm că Dumnezeu are un PLAN cu şi pentru fiecare?  Dumnezeu lucrează prin Maica Domnului, prin Sfinţii bineplăcuţi Lui, prin Îngerii nostri Păzitori şi prin Puterile Cereşti!  Lucrează prin oamenii de lîngă noi! Şi ne dă fiecăruia, după puterea noastră de înţelegere!...

 Nouă nu ne rămîne decît să ne bucurăm şi să  mulţumim Domnului pentru toate binefacerile primite! Iar cîmd avem nevoi, „să cerem cu stăruinţă şi cu CREDINŢA că cele pe care le cerem, le-am şi primit, şi..le vom avea!!”, căci aşa zice Scriptura! Cu o condiţie însă: Să ne pară rău pentru păcatele noastre, să ne îndreptăm ( cerînd ajutorul de la Domnul! -căci fără El, nimic nu putem face!!!- ), că cerem iertare celor cărora le-am geşit şi să iertăm celor care ne-au greşit! Să fim buni şi milostivi! Şi să fim cu înţelegere faţă de „neputinţele” semenilor noştri -în zisa părintelui Teofil Pîrîianu, de la Sîmbăta de Sus-, ierîndu-i cu uşurinţa! Să nu ţinem minte RĂUL, ci, doar PORUNCA IUBIRII, lăsată ca TESTAMENT de Însuşi Mîntuitorul Hristos! Să nu uităm că în oricare dintre semenii noştri sălăşluieşte Hristos! Asadar, toate cîte le facem unui semen, să le facem ca pentru...Hristos!

                                                               *

      

Icoana

ESTE sau NU ESTE, Icoana, Făcătoare de Minuni?

   Scepticii ar spune că nu!...

Am mai spus şi repet ceea ce am citit undeva, şi anume: „Icoana este făcătoare de minuni pentru cei care cred", însă, s-a demonstrat, în timp, că Icoana face minuni şi pentru cei necredincioşi....
   Va continua...

PS: Fragment din Cartea cu acelaşi nume, scrisă de Antoaneta Rădoi  -de la Vrancea, carte care va fi publicată la începutul lunii februarie 2014, la Editura Ermant Art -manager: Antoaneta Rădoi.

Rugaciune in vreme de ispita

  Fel de fel de specimene mișună pe lîngă noi! Adesea facerea de bine e...știm cu toții ce! Cînd întinzi mîna cuiva căzut la pămînt, adesea se-ntîmplă să ți-o iei în freza la scurt timp... Așa a fost și în cazul meu, și nu o dată...
Duminica, 18 ian 2015, am avut niste ispite cit casa. Cineva căruia îi întinsesem o mînă prin decembrie cu intenția să-l scot dintr-un rahat mare, m-a sunat pe ambele telefoane de m-a zapacit de cap pe tot parcursul zilei, dupa care, cind nu i-am mai raspuns la telefoane {pentru ca omul NU INTELEGEA ce i se spunea!!!, în mod repetat, dar insista sa practice pe mine -aș!!! își găsise ”subiectu”- NLP-ul studiat de prin nuș-care-tratate de NEUROPSIHO...fara Logic (ă)}, mi-a administrat Njde sms-uri pe ambele telefoane, pina spre orele 24,00, asa încît duminica mea, Zi de Ospăț cu mană, s-a transformat intr-un real calvar asortat cu...mesaje Azi am îngenuncheat (pentru că ieri n-am mai putut!!! din pricina beep-urilor...) și m-am rugat lui Dumnezeu așa:

   Dumnezeul meu, Cel ce cunoști căderea îngerului trufaș al zorilor, mîntuiește-mă cu harul Tău! Nu mă lăsa să mă îndepărtez de Tine și nu-mi da să mă îndoiesc de Tine! Dă auzului meu AGERIME, ca să aud în toate clipele vieții mele glasul Tău tainic și să-Ți strig Ție Celui veșnic:
-Slavă Ție, Celui ce zădărnicești planurile nefolositoare! 
-Slavă Ție, pentru DESCOPERIRILE pe care mi le-ai pus inainte!!!
-Slavă Ție, pentru povețele glasului tainic! 
-Slavă Ție, Celui care smerești spre mîntuire trufia inimii!
-Slavă Ție, Dumnezeule, ACUM și în VECI! Amin.
 Doamne, Dumnezeul meu, eu ca un serv netrebnic am greșit și m-am băgat singur în mocirlă -neștiind unde ma bag!!!-, dar Tu, Dumnezeul meu, scoate-mă din strîmtorarea aceasta! Tinde brațul Tău Cel Atotputernic și scoate-mă! Izbăvește-mă de toată LUCRAREA cea rea a VRĂJMAȘULUI care se face prin omul acesta pisălog, care mi-a făcut creierii varză, străduindu-se să facă din DUMINICA mea, o zi de coșmar!!! Luminează-l, Doamne, cu iubirea Ta! Dă-i sănătate mintală! Dăruiește-i înțelepciune și pricepere și du-l pe bine, că i-ai dat inteligență cît cuprinde!... 
Doamne, Tu Cel ce ai zis: ”depărtați-vă de cei ce vă vatămă!”, ajută-mă și ține-l departe de mine pe acest om, trimițîndu-mi Îngeri Păzitori și pe Însuși Arhanghelul Tău Mihail, ca să mă apere de LUCRAREA celui RAU, cu sabia sa! Mulțumesc, Doamne!
Doamne, Tu pe toate le știi! TU știi că TE IUBESC! La măsurile mele!...Fă, Doamne, ca măsurile mele să crească și să rodească! Amin.

Multumire, slavă și rugăciune aduc Dumnezeului meu

               

...Continuare

Doamne, Dumnezeul nostru,
Cît de apropiat ești de noi în ziua ”bolii!”
Tu Însuți cercetezi pe cei ”bolnavi”,
Tu Însuți Te apropii de patul celui suferind,
și inima lui stă de vorbă cu Tine!
Tu luminezi sufletul
cu Pace,
în vremea grelelor rătăciri/pătimiri și scîrbe,
Tu trimiți ajutor neașteptat,
Tu cercetezi cu dragoste
și mîntui.

Ție îți mulțumim,
Ție ne închinăm,
pe Tine Te slăvim,
pe Tine te binecuvîntăm!
Ție îți înălțăm
cu fiiască recunoștință
cîntarea:
Aliluia!

Pe Tine, Doamne, Dumnezeul nostru
Te rugăm,
în Tine
CREDEM,
la Tine
NĂDĂJDUIM
și
TE RUGĂM
ca și de acum înainte
să ne binecuvintezi
cu IUBIREA Ta!

Îți mulțumesc, Doamne, pentru că
mă chemi
și pentru ca 
mă primești înaintea Ta
și primindu-mă
îmi dai
NĂDEJDE!

Îți mulțumesc pentru toate darurile,
pentru toate binefacerile
pe care
cu prisosință
le-ai revărsat
asupra mea!

Îți mulțumesc, Doamne,
pentru că
mă împărtășești cu..
prezența Ta!
Amin.

           Anto R

PS: Ieri, 17 ianuarie 2015 ( de Ziua Sfintului Antonie cel Mare, al cărui nume îl port spre slava lui Dumnezeu!) am primit un ajutor neașteptat și daruri de la Dumnezeu și în semn de recunoștință am postat acest Imn; mulțumesc doamnei Marieta Duță -care m-a așteptat în frig mai mult de o ora și jumătate!!; iertati-ma, doamna Marieta!!, n-a fost în intenția mea să vă fac să mă așteptați!-, prietenelor ei cît și părintelui Edmond și tuturor enoriașilor lui! Mulțumesc Dumnezeului meu! )