duminică, 23 martie 2014

Mică rugăciune către Domnul Hristos

    Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Care ai plîns pentru prietenul Tău Lazăr şi lacrimi de milostivire şi de întristare ai vărsat pentru dînsul, primeşte, Bunule Mîntuitor, şi lacrimile mele! 
Cu rănile Tale, tămăduieşte rănile mele! Cu sîngele Tău, curăţeşte sîngele meu şi amestecă în trupul meu, mireasma trupului Tău cel de viaţă făcător!
 Fierea cu care vrăjmaşii Te-au adăpat, să îndulcească amărăciunea cu care potrivnicul m-a adăpat!
 Preasfintele Tale mîini, pironite de cei fără de lege pe Cruce, să mă tragă, pe mine robul Tău, din prăpastia pierzării!
 Nu am inimă plină de durere ca să Te caut! Nu am pocăinţa, nici umilinţa care întorc pe fii la moştenirea lor! Nu am lacrimi mîngîietoare, Stăpîne Doamne! S-a întunecat mintea mea cu cele lumeşti şi nu poate să caute spre Tine cu durere! S-a răcit inima mea de atîtea ispite şi nu poate să se înfierbînte cu lacrimile dragostei celei pentru Tine! Ci Tu, Doamne, Iisuse Hristoase, vistierul bunătăţilor, dăruieşte-mi pocăinţă neştirbită şi inimă îndurerată, ca să am căinţă şi să-mi pară rău pentru păcatele mele! Dă-mi ajutor şi mînă de îndreptare, ca să pornesc cu tot sufletul în căutarea TA! Căci fără Tine, mă voi înstrăina de tot binele. Dă-mi aşadar, Bunule Hristoase, harul Tău, care să înoiască în mine închipuirea Icoanei Tale! 
Învredniceşte-mă, Hristoase al meu, de roua harului milei Tale şi de iubirea Ta! 
 Doamne, precum odinioară canaaneanca strig Ţie: Miluieşte-mă Doamne! Că nu am fiică, ci trup care este cumplit stăpînit de patimi, de boli şi de multe neputinţe! Am căzut între TÎLHARII care mă ţin în deznădejde şi în necredinţă! Scoate-mă de la vrajmaşii mei şi de cei ce se ridică asuprea mea, izbăveşte-mă!
Îţi mulţumesc, Doamne, pentru că mă primeşti înaintea Ta şi pentru că, primindu-mă, îmi dai nădejde!
 Îţi mulţumesc, pentru că, prin rugăciune, mă Împărtăşeşti cu prezenta Ta! Îţi mulţumesc pentru toate ale Tale faceri de bine pentru mine! Şi, TE ROG, iartă-mă pentru toate cîte am greşit pînă întru acest ceas, iartă-mă pentru că de mult-prea-multe ori Te-am răstignit şi ajută-mă să nu o mai fac! Căci Tu, Doamne, eşti Cel Ce ştii toate neputinţele mele! Tu eşti Cel Ce ştii toate zdroabele mele! Tu eşti Cel Ce ştii nepriceperea mea!
Tu eşti, Doamne, Cel Ce ŞTII toate, Cel ce VEZI toate, Cel Ce POŢI toate! De aceea, Ţie mă încredinţez, Ţie mă rog, Ţie Îţi mulţumesc! Ţie mă închin!  La Tine strig neincetat: Doamne miluieşte-mă! Ţie Îţi zic: Binecuvîntat eşti, Doamne! Amin.
                                 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu