sâmbătă, 4 octombrie 2014
Slavă Dumnezeului meu
Doamne,
Împărate al veacurilor,
Cel ce nu suferi stricăciunea,
Tu ţii în dreapta Ta toate cărările vieţii omeneşti
cu puterea Proniei Tale celei mîntuitoare!
Îţi mulţumesc pentru toate binefacerile Tale!
Îţi mulţumesc pentru cele arătate şi pentru cele ascunse!
Îţi mulţumesc pentru viaţa pămîntească,
şi pentru cereştile bucurii
ale Împărăţiei Tale!, şi...
Te Rog: arată-Te şi de acum
şi binecuvîntează-mă cu IUBIREA Ta!
Binecuvîntează-i
pe toţi cei cu care, dimpreună, Îţi cînt:
Salvă Ţie, Dumnezeule, acum şi în veci!
Amin.
M-ai adus pe lume prunc slab şi neajutorat,
dar Îngerul Păzitor şi-a întins aripile lui Luminoase,
Ocrotind leagănul copilăriei mele!
Dragostea Ta străluceşte
de atunci
peste toate cărările mele,
în chip luminat călăuzindu-mă către...
Lumina veşniciei!
Cu slavă s-au arătat, din prima zi şi pînă acum, Darurile Proniei Tale cele îmbelşugate.
Îţi mulţumesc pentru dragostea Ta!, şi... strig şi eu
dimpreună cu toţi cei ce Te cunosc pe Tine:
Slavă Ţie, Celui ce m-ai chemat la viaţă!
Slavă Ţie, Celui ce mi-ai arătat frumuseţea lumii acesteia!
Slavă Ţie, Celui ce ai deschis înaintea mea Cerul şi Pămîntul,
ca pe o Carte Veşnică
a Înţelepciunii!...
Slavă veşniciei Tale
care se arată în lumea cea vremelnică!
Slavă Ţie,
pentru milele Tale
cele arătate
şi cele ascunse!
Slavă Ţie,
pentru fiecare suspinare
a încercărilor mele şi pentru fiecare pas al vieţii mele!
Slavă Ţie, pentru fiecare clipă de bucurie!
Slavă Ţie, Dumnezeul meu,
acum şi în veci! Amin.
Doamne,
ce bine e să fii oaspetele zidirii Tale:
vîntul înmiresmat,
munţii care tind spre cer,
apele ca nişte oglinzi nemărginite
în care se răsfrîng aurul razelor soarelui strălucitor
şi curgerea uşoară a norilor...
Întreaga fire sopteşte tainic despre Tine,
toată e plină de mîngîiere şi toate...
păsările, dobitoacele, frunza şi iarba şi oamenii
poartă pecetea Iubirii Tale
de Ziditor al lor!...
Binecuvîntat este pămîntul
cu frumuseţea lui
cea...
degrab trecătoare, dar care...
deşteaptă dorul nostru
după veşnicul Locaş,
unde...
întru nestricăcioasă frumuseţe şi bucurie, se aude
cîntarea îngerească:
Aliluia!
M-ai adus în viaţa aceasta
ca într-un Rai Preasfînt!
Am văzut Cerul ca un Potir
albastru
şi adînc,
în azurul căruia
cîntă păsările!
Am ascultat foşnetul plin de pace al pădurii
şi susurul dulce-glăsuitor al apelor!
M-am înfruptat din roadele înmiresmate şi dulci,
ca şi din mierea cea parfumată!
Ce bine e la Tine pe Pămînt,
şi...cîtă bucurie să fiu oaspetele Tău!!!
Întru aceasta, Îţi aduc acum laudă,
şi cu glas de bucurie strig:
Slavă Ţie, pentru minunile din viaţa mea!
Slavă Ţie, pentru buna mireasmă a lăcrămioarelor
şi a trandafirilor!
Slavă Ţie, pentru felurimea cea desfătată a roadelor
şi a seminţelor!
Slavă Ţie, pentru strălucirea de giuvaier
din roua dimineţii!
Slavă Ţie, pentru surîsul deşteptării mele,
în dimineţile scăldate de lumină!
Slavă Ţie, pentru frumuseţea zidirii mîinilor Tale!
Slavă Ţie, pentru Viaţa aceasta...
prevestitoare celei Cereşti!
Slavă Ţie, Dumnezeul meu! Amin.
Doamne,
prin puterea Sfîntului Tău Duh,
Tu ai făcut să împrăştie mireasmă orice floare,
adiere tainică de parfum, gingaşă alcătuire de culori,
frumuseţea Celui Mare
întru cele smerite!
Iar eu, mînunîndu-mă şi bucurîndu-mă de acestea,
aduc
Laudă şi Cinste
Făcătorului de viaţă Dumnezeu!
Celui Care,
a încununat ţarina cu aurul spicelor
şi cu azurul albăstrelelor!
Laudă şi Cinste Celui Care
a umplut sufletul omului
cu bucuria vederii şi simţirii celei tainice!
Laudă şi Cinste Făcătorului de viaţă: Dumnezeu!
Şi-i îndemn pe semenii mei,
zicîndu-le:
Veseliţi-vă întru Domnul!, şi...
haideţi, cu toţii, să-I cîntăm Lui:
Slavă Ţie, Dumnezeul nostru,
Slvă Ţie!
Doamne,
cît de minunat eşti în Praznicul primăverii,
cînd se trezeşte la viaţă
toată făptura
şi de prin mii de părţi strigă
cu bucurie
către Tine:
Tu eşti Izvorul Vieţii!
Tu eşti Biruitorul morţii!
Doamne,
mîngîiate de lumina lunii
şi de cîntecele privighetorilor,
stau văile şi munţii!
Cît de minunat îmbraci Tu
iarba cîmpului!
Codrii,
în veşminte de nuntă i-ai înveşmîntat!
Întreaga lume este...
Mireasa Ta!
Ea,
Îl aşteaptă
pe... Mirele ei!
Dacă astfel îmbraci tu iarba cîmpului,
munţii, văile şi codrii,
cum, oare, ne vei preschimba, pe noi -muritorii-,
în veacul...
Învierii ce va să fie?
Cum vor lumina
trupurile
noastre?
Dar sufletele...
cum vor străluci?
Oh,
întru nădejdea Învierii noastre,
Îţi strigăm cu umilinţă:
Întru slava numelui Tău,
Doamne Dumnezeul nostru,
miluieşte-ne pe noi!
Slavă Ţie,
Celui ce ne-ai scos dintru întunecimile pămîntului
felurite culori
şi gusturi
şi miresme!
Slavă Ţie, pentru
zidirea cea primitoare
şi bogată în mîngîiere!
Slavă Ţie, că ne-ai înconjurat cu mii şi mii,
cu miliarde de făpturi!
Slavă Ţie,
pentru adîncul înţelepciunii Tale,
de Ziditor,
care şi-a pus pecetea peste întreaga lumne!
Iată,
întru aceasta, eu,
cu evlavie, sărut urmele paşilor Tăi...
nevăzuţi!, şi Îţi zic Ţie, Celui veşnic:
Slavă Ţie, pentru nădejdea vieţii nestricăcioase,
nepieritoare,
desăvîrşite!
Salvă Ţie, Dumnezeul meu,
acum şi în veci! Amin.
Semnat: Antoaneta Rădoi
(adaptare)
va urma...
Etichete:
acatist,
binecuvintare,
bun miros,
cinste,
Hristos,
icoana,
Imn Dumnezeului meu,
lauda,
minuni,
mireasma,
multumire,
oda lui Dumnezeu,
Osana,
rastignirea,
rugaciune,
slavă lui Dumnezeu,
smirna
Abonați-vă la:
Postări (Atom)